Despre perlele de cultura

Primele perle de cultura au aparut pe piata in Japonia la inceputul secolului XX. Perlele de cultura au aceleasi proprietati ca si perlele naturale – extrem de rar de gasit – diferenta constand in faptul ca perla de cultura se formeaza prin introducerea intentionata in interiorul scoicii vii a unui nucleu peste care, de-a lungul anilor, se formeaza multe straturi de sidef.

Calitatea perlelor poate fi determinata de mai multi factori, precum forma, luciul, suprafata, marimea, stratul de sidef, culoarea. Fiind formate din organisme vii este practic imposibil ca perlele sa fie perfecte, sa aiba proprietati si forme ideale. Un sirag din perle de cultura / perle naturale fara imperfectiuni ar trebui sa va dea neaparat de gandit…

Desi in industria perlelor de cultura nu exista un criteriu standard de clasificare, Ambra-Bijuterii foloseste sistemul furnizorilor sai, incepand de la calitatea AB pana la calitatea AAA. Gradul de calitate este dat de insumarea caracteristicilor perlelor de cultura.

Tipuri de perle

Perlele de cultura pot fi de apa dulce, apa sarata – Akoya si South Sea. Fiecare tip de perla este produs de specii diferite de scoici ce traiesc in anumite regiuni ale lumii, in conditii climatice specifice.

Forma perlelor

Perlele rotunde sunt foarte rare. Cu cat perla este mai rotunda, cu atat valoarea acesteia creste. Perlele asimetrice sunt la fel de atragatoare, dar costul acestora este mai scazut decat al perlelor rotunde.

Luciul perlelor

Luciul perlelor este dat de calitatea sidefului. O perla de buna calitate trebuie sa reflecte astfel incat sa se distinga obiectul reflectat. Luciul poate fi determinat in conditii standard de lumina; in caz contrar pot aparea situatii diverse in care perlele apar mai mult sau mai putin stralucitoare.

Suprafata perlelor

Suprafata perlelor determina, printre alti factori, si valoarea acestora. O perla cu o suprafata cat mai curata este cotata la un pret mult mai mare. Imperfectiunile pot fi vizibile sau mai putin vizibile, dar nu inexistente.

Stratul de sidef

Sideful este substanta naturala secretata de molusca pentru a se proteja de iritatiile provenite de la introducerea intentionata a nucleului (de cele mai multe ori se folosesc fragmente de scoica). Ca regula generala, cu cat stratul de sidef este mai gros, cu atat perla este de o calitate mai buna.

Culoarea perlelor

Perlele pot fi de culori diverse si in tonuri diferite, de la alb pana la negru, roz, crem, gri, argintiu, perle verzui, galbene, paun, aubergine, etc. Alegerea culorii depinde in totalitate de preferintele fiecaruia.

Marimea perlelor

Diametrul perlelor de cultura este masurat in milimetri ; pot ajunge de la 2 – 3 mm, pana la 12 – 13 mm. O diferenta de 1 – 2 mm poate creste substantial valoarea; de asemenea datorita diferentei pot aparea schimbari semnificative la perle.

Pretul perlelor

Industria perlelor de cultura este foarte costisitoare; pe langa faptul ca scoicile au nevoie in permanenta de o ingrijire speciala, rata mortalitatii este foarte mare. Doar 10% din scoicile dintr-o cultura produc perle ce pot fi comercializate. Perlele de cultura cele mai scumpe sunt cele de apa sarata; pretul unui sirag variaza de la cateva zeci pana la mii de euro/dolari. Perlele de apa dulce se gasesc cel mai des in magazinele de profil datorita industriei mult mai dezvoltate si implicit pretului accesibil.

Sursa:http://www.ambra-bijuterii.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s